Fiindca Sanciu si un verisor ne-au monopolizat calculatoarele din casa, eu am facut la fel cu televizorul. Am vazut o istorie a unei fetite bolnave de nanism care la 14 ani avea 93 de cm si 8 kg. Povestea ei m-a impresionat, dar nu prin faptul că insufla milă ci, din contra, pentru că insufla o putere de viaţă in condiţiile in care suferise o intervenţie destul de complicată pe coaloană asta înafara faptului că era foarte slăbită si nu putea să faca lucruri obişnuite pentru un adolescent la virsta ei. Totuşi intervenţia i-a oferit o şansă... O şansă să nu mai mearga incovoiată si să se dezvolte cît mai normal chiar şi în condiţiile diagnosticului pe care îl are. Iar ea se bucura foarte mult de asta...
Iata ce a zis ea într-un final:
"Everybody in this life has a challange. My challange is to be so small. I don't want to change something. I like to be so small as I am. I am happy how I am"
Şi eu deodata m-am gîndit la cîte probleme ne creem pentru ca avem urechile cam mari ori unghiuţa de la degetul mic de la piciorul stîng cam mică. De cîte ori eram pe punctul să plîng că nu-mi stă părul bine ori nu ştiu cu ce să mă îmbrac nemaivorbind de fetele care îşi fac operaţii estetice...
Iata ce a zis ea într-un final:
"Everybody in this life has a challange. My challange is to be so small. I don't want to change something. I like to be so small as I am. I am happy how I am"
Şi eu deodata m-am gîndit la cîte probleme ne creem pentru ca avem urechile cam mari ori unghiuţa de la degetul mic de la piciorul stîng cam mică. De cîte ori eram pe punctul să plîng că nu-mi stă părul bine ori nu ştiu cu ce să mă îmbrac nemaivorbind de fetele care îşi fac operaţii estetice...
5 comments:
OOOOOO. Cat de mult asteptam articolul asta de la tine. Intradevar Lariska suntem asa cum suntem diferiti, tot ce facem si ce se petrece e bine si intrun cauvant suntem FERICITI ca putem judeca si avea viitor. Mia placut mult articloul.
Inainte si nu va faceti probleme din nimic! Totul e atat de fantastic de langa noi fiindca noi cream frumosul, binele, comfortul adica ceea ce dorim.
SUPER articol!!!!!
Vazusem si eu cu cateva saptamani in urma o emisiune despre o fata care la 20 de ani avea 83 de cm si.. a nascut o fetita.
Imi plac astfel de emisiuni si imi place ca "rasfoind" blogurile intalnesc si articole in care se cuibareste rasunetul acelor povesti. Povesti, care mai real decat orice lectie de la scoala, ne pun fata in fata cu provocarile pe care viata le pastreaza special pentru noi (ca spre exemplu unghia de la degetul mic de la picior;) )
Noroc:)
Mersi mult pentru comment Nadia, asa e, aceste povesti ne fac sa ne uitam la viata dincolo de probleme cotidiene si marunte, ne fac sa savuram fiecare zi si sa o traim cit mai intens, fara regrete, fara nemultumiri caci tot ce avem ne este oferit de "Sus" si tre sa acceptam cu gratitudine.
O, Nadia aici... Salut, Nadia
Într-adevăr, în viață sunt lucruri importante și sunt lucruri... așa... mai puțin importante. Problema e că acele mai puțin importante ne înconjoară permanent și pe presează permanent și permanent ne acoperă orizontul. Și peste un timp ne pomenim că astfel de chestii mai nu devin țelul vieței noastre.
Cel mai rău e că nu ne putem da seama despre aceea cât ele sunt de neimportante doar după ce ne ciocnim de o problemă cu adevărat importantă. Un film din acestea, o fericire mare (nașterea unui copil) sau o nefericire cu adevărat mare (pierderea cuiva drag). În așa situații, câteva minute sunt suficientă să-ți reevaluezi toate prioritățile.
Acum două săptămâni mamica a nimerit într-un accident de automobil, din fericire, a scăpat ușor... dar pentru mine aceasta a fost anume așa un moment... de reevaluare, un duș rece al realității.
Până la urmă, totul este relativ... poate sunt fericiți acei pentru care cea mai mare problemă a vieții este că unghia mică e prea mică... ;) Deși ce fel de viață e asta?
Post a Comment